Pasul #1
Fondarea
Stabilim apartenența documentelor la fondul arhivistic corespunzător
În vederea aplicării prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16 din 9 aprilie 1996, republicată şi ale Instrucţiunilor privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul de zi nr. 217 din 23 mai 1996 privind evidenţa documentelor pentru gruparea documentelor în dosare, ordonarea şi efectuarea de operaţiuni arhivistice la documentele neconstituite în dosare, se apelează la “Servicii de arhivare”.
Prin efectuarea „Serviciilor de arhivare” (de îndosariere) se va realiza igienizarea documentelor, ordonarea acestora, îndepărtarea tuturor obiectelor ce nu aparţin fondului arhivistic, îndosarierea, copertarea, găurirea, şnuruirea, numerotarea filelor, opisarea dosarelor, etichetarea, certificarea unităţilor arhivistice, înscrierea datelor pe coperta de dosar, selecţionarea pe termene de păstrare, întocmirea inventarelor pe suport de hârtie şi pe suport electronic, aranjarea în cutii de arhivare a dosarelor constituite, etichetarea cutiilor de arhivare.
Materialele, uneltele de lucru și celelalte mijloace necesare efectuării lucrării de „servicii de arhivare” descrise mai sus se vor asigura de operatorul economic prestator.
CONŢINUTUL “SERVICIILOR DE ARHIVARE”
Etape de parcurs pentru realizarea activităților de prelucrare arhivistică:
Stabilim apartenența documentelor la fondul arhivistic corespunzător
Ordonăm şi grupăm documentele tematic, cronologic, alfabetic sau pe termene de păstrare, conform Nomenclatorului Arhivistic
Constituim unitățile arhivistice în dosare care cuprind 250-300 file
Legăm documentele în coperți cartonate, numerotăm dosarele și le certificăm. Vedeţi aici detalii despre acest proces.
Inventariem documentele în baza termenelor de păstrare prevăzute în Nomenclatorul Arhivistic
În urma procedurii de arhivare documente, așezăm arhiva rezultată pe rafturi în vederea conservării și depozitării, totodată întocmim ghidul topo al depozitului de arhivă
Întocmim lucrarea de selecţionare, iar după avizarea acesteia de către Arhivele Naționale distrugem securizat documentele ale căror termene de păstrare au expirat și eliberăm certificatul de distrugere.
Companie | Domeniu | Politica de confidenţialitate |
---|---|---|
TOP ACTIVE SOLUTIONS | top-activ.ro | Vezi politica de confidenţialitate |
top-activ, cookieinfo, prv_level |
Companie | Domeniu | Politica de confidenţialitate |
---|---|---|
Google Maps | google.com / google.ro | Vezi politica de confidenţialitate |
CONSENT, NID, , SAPISID, SID, SIDCC, SSID, 1P_JAR, DV, OTZ |
Companie | Domeniu | Politica de confidenţialitate |
---|---|---|
Nu se utilizează cookie-uri de social media |
Companie | Domeniu | Politica de confidenţialitate |
---|---|---|
Nu se utilizează cookie-uri de publicitate |